127192 – 27032014 – Liberalii doresc un Cod Fiscal care să nu mai fie modificat prin ordonanțe de urgențe. În acest sens, senatorii PNL au depus un proiect de lege prin care se vrea asigurarea unui sistem legislativ stabil și transparent în domeniul fiscal.
„Inițiatorul proiectului, senatorul PNL de Bihor Cristian Bodea, a propus acest proiect de lege pe care l-am semnat alături de colegii din grupul senatorial PNL, proiect care va intra în dezbatere în comisiile Senatului și apoi în plen. Sper ca proiectul să treacă de votul celor două camere ale Parlamentului și nu văd motive pentru ca el să nu treacă. Prevederile lui sunt clare: 1 – Codul Fiscal se modifică și se completează numai prin lege, care va intra în vigoare la 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial și 2 – Nu se pot face modificări ale Codului Fiscal prin ordonanță sau ordonanță de urgență a Guvernului”, a precizat senatorul PNL, Paul Ichim.
În perioada 2009 – 2013 s-au modificat de peste 150 de ori taxele și impozitele, creându-se un mediu bulversant și total descurajat pentru antreprenori, pentru investitori și pentru toți aceia care ar fi tentați de dezvoltarea unei afaceri. Ori, la ora actuală, lipsa de predictibilitate în domeniul fiscal este principala critică pe care o aduc investitorii, străini sau autohtoni, legislației românești.
În acest moment, modificarea Codului Fiscal prin ordonanță de urgență, necondiționate de timp și fără restricții de aplicabilitate, a devenit de prea mulți ani un fenomen curent, deosebit de periculos, mai ales prin prisma faptului că acestea au vizat în principal creșterea numărului de taxe și impozite.
„Ca liberali, este de datoria noastră să asigurăm mediului de afacere un cadru legislativ stabil și clar. Propunerea noastră vine tocmai să sprijine inițiativa privată și să pună pe un culoar de normalitate legislația în domeniul fiscal”, a adăugat senatorul PNL, Paul Ichim. – PROMPT MEDIA