Acasă Life Bucureşti: Cincizeci de persoane audiate în dosarul Apuseni

Bucureşti: Cincizeci de persoane audiate în dosarul Apuseni

DISTRIBUIȚI
accident_aviatic_apuseni

126677 – 07032014 –  În continuarea cercetărilor privind accidentul aviatic produs la data de 20 ianuarie 2014, în Munţii Apuseni, echipa de procurori a Secţiei parchetelor militare, desemnată cu efectuarea actelor de urmărire penală, a audiat, în perioada 20 februarie – 5 martie a. c., în calitate de martori, 50 de persoane (persoane vătămate şi părţi civile, controlori de trafic aerian, persoane din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, persoane din cadrul MAI şi MApN ş.a), potrivit unui comunicat al Parchetului General.

„S-au desfăşurat concomitent audieri, atât la Bucureşti, cât şi pe raza judeţelor Alba, Cluj, Mureş şi Bihor. A fost finalizată, de asemenea, activitatea de întocmire a proceselor-verbale de redare privind comunicările realizate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. S-au solicitat şi primit documente, înscrisuri de la instituţii implicate în operaţiunile

de localizare, căutare şi salvare a echipajului şi a persoanelor aflate la bordul aeronavei. În vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, şi în perioada următoare va continua audierea persoanelor care pot furniza informaţii utile şi pertinente”, s mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.