Acasă Externe Bruxelles: NATO trimite avioane în România pentru supravegherea Ucrainei

Bruxelles: NATO trimite avioane în România pentru supravegherea Ucrainei

DISTRIBUIȚI

126737 – 11032014 – NATO a anuntat luni ca va trimite avioane de cercetare si alarmare indepartata (Airborne Warning and Control System – AWACS) pentru a efectua misiuni de recunoastere deasupra Poloniei si Romaniei, in contextul crizei din Ucraina, transmite AFP.

Aceste misiuni aeriene „vor intari capacitatea (NATO – n.r.) de supraveghere a situatiei” si vor avea loc doar in spatiul aerian al tarilor care apartin aliantei transatlantice, a declarat la Bruxelles un responsabil NATO, potrivit Hotnews.ro.

Potrivit unui purtator de cuvant al NATO, citat de Reuters, ambasadorii NATO, actionand la recomandarea comandantului fortelor NATO in Europa, generalul american Philip Breedlove, au dat unda verde luni zborurilor.

Decizia de a trimite aeronave AWACS a fost luata de Consiliul Atlanticului de Nord care grupeaza ambasadorii celor 28 de tari NATO.

Desfasurarea acestor misiuni „este o actiune intemeiata si responsabila” care urmeaza deciziei luate saptamana trecuta de NATO de a consolida actiunile de supraveghere a tarilor membre, vecine ale Ucrainei, a precizat responsabilul NATO.

NATO opereaza o flota de 17 avioane Boeing E-3A dotate cu AWACS (Airborne Warning and Control System) care permite supravegherea spatiului aerian mult mai bine decat cu ajutorul unui radar de la sol.

„Zborurile acestor avioane asupra tarilor membre ale NATO este un lucru obisnuit”, a declarat un diplomat, subliniind totodata ca este iesit din comun faptul ca NATO anunta acest lucru public. „Nu este vorba despre o miscare de acutizare a tensiunilor”, in contextul in care occidentalii asteapta o solutionare pasnica a crizei, a dat asigura oficialul.

Aeronavele AWACS vor „efectua misiunile lor de la baza din Geilenkirchen, Germania, si de la cea din Waddington, Marea Britanie”, a precizat reprezentantul NATO.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat saptamana trecuta ca evenimentele din Ucraina au avut „consecinte grave pentru securitatea si stabilitatea zonei euro-atlantice”. El a acuzat Rusia de „incalcarea suveranitatii si integritatii teritoriale a Ucrainei, si de incalcarea angajamentelor sale internationale” prin desfasurarea de trupe in Crimeea.

NATO a insistat ca nu se pregateste sa joace un rol operational in criza.

Washingtonul, cel mai puternic membru al NATO, a decis sa-si intensifice antrenamentele aeriene comune cu Polonia si sa creasca participarea la protectia spatiului aerian al tarilor baltice, asigurata in ultimii 10 ani de NATO.

Joia trecuta, Statele Unite au anuntat trimiterea in Lituania a patru avioane de lupta F -15 iar duminica trimiterea a 12 avioane F – 16 in Polonia . – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.