126676 – 07032014 – Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat vineri, la Bistriţa, că imediat după ce Guvernul Ponta îşi va angaja răspunderea guvernamentală pe programul de guvernare PDL va depune o moţiune de cenzură.
„E o primă dovadă că pot şi doresc să fie în opoziţie, altfel nu sunt credibili”, a afirmat Oltean, potrivit Citynews. Democrat-liberalul spune că invită PNL să se comporte ca un adevărat partid de opoziţie, aşa cum clamează că este, şi să semneze şi să voteze moţiunea de cenzură a PDL.
„Vom depune săptămâna viitoare prima moţiune de cenzură împotriva guvernului Ponta III. Este primul exerciţiu, prima încercare în care opoziţia poate să facă dovada că este unitară, atunci când vine vorba de încălcarea flagrantă a legilor. Este prima încercare prin care PDL va antrena sau va oferi posibilitatea PNL de a se manifesta ca un veritabil partid de opoziţie, aşa cum s-a exprimat Crin Antonescu că este PNL, odată ce a rupt relaţia cu PSD”, spune Ioan Oltean.
Mai mult, acesta a anunţat că la finele acestei luni, la Cluj-Napoca, PDL va organiza un amplu miting de protest împotriva guvernării Ponta, la miting fiind aşteptate în jur de 20 de mii de persoane.
„PDL este fem convins să continue şi manifestările în afara Parlamentului României. În 22 martie vom organiza un miting de amploare. Noi sperăm să ducem din Transilvania peste 20 de mii de oamnei care să manifeste împotriva guvernării Ponta 3, împotriva majorării şi stabilirii unor taxe şi accize. Mitingul va fi la Cluj şi va aduna populaţie din toate judeţele Transilvaniei şi Banat. Cei din Bistriţa ne vom mobiliza şi sperăm că vom putea prezenta cel puţin 1500 de contestatari ai Guvernului POnta 3, în aşa fel încât să facem o nouă dovadă a opoziţiei ferme împotriva Guvernului”, mai spune Oltean. – PROMPT MEDIA