Acasă Sud Arges Argeş: Trimişi în judecată pentru dobândire frauduloasă de terenuri forestiere în Argeş

Argeş: Trimişi în judecată pentru dobândire frauduloasă de terenuri forestiere în Argeş

DISTRIBUIȚI

126650 – 06032014 –  DNA din Pitești au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Basarabă, administrator la S.C. Consult Turist Company S.R.L. Craiova, a Lui Mihai Dan Petrulian, fost asociat la aceeaşi societate comercială, şi a lui Gheorghe Deaconeasa, pentru abuz în serviciu.

Între iunie 2004 și august 2006, Basarabă, Petrulian şi Deaconeasa au desfășurat o serie de activități pentru a dobândi, în mod fraudulos, terenuri forestiere situate în munții Puru, Galbenu și Petrimanu, din județul Vâlcea. Astfel, în cadrul procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, cei trei i-au indus în eroare pe membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Voineasa și Malaia, respectiv pe membrii Comisiei județene Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată. Inculpații au acționat ca reprezentanți ai unor persoane fizice, moștenitori ai unor persoane despre care au susținut, în mod nereal, că ar avea drepturi de retrocedare asupra terenurilor respective și, în susținerea acestor afirmații mincinoase, au prezentat mai multe înscrisuri falsificate.

Basarabă, în calitate de reprezentant al SC Consult Turist Company SRL Craiova, a încheiat cu moștenitorii contracte de prestări servicii prin care se angaja să-i reprezinte în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate în munții Galbenu, Puru și Petrimanu. În schimbul acestor servicii, moștenitorii respectivi erau obligați să plătească o sumă echivalentă

cu un procent de 15% din sumele încasate în urma vânzării terenurilor reconstituite, aspect care s-a concretizat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.