Acasă Politic Strasbourg: Sabin Cutaş cere regim unic european de sancțiuni penale în domeniul...

Strasbourg: Sabin Cutaş cere regim unic european de sancțiuni penale în domeniul abuzului de piață

DISTRIBUIȚI

 125889 – 04022014 – Europarlamentarul Sabin Cutaş a salutat, marţi, în plenul Parlamentului European, propunerea legislativă privind armonizarea, la nivelul Uniunii Europene, a pedepselor acordate celor care falsifică informații financiare. El a amintit de scandalul Libor/Euribor, prin care instituții bancare

au manipulat piețele financiare, provocând daune consumatorilor și investitorilor.

Intervenția eurodeputatului român a avut loc în contextul dezbaterii privind utilizările abuzive ale informațiilor privilegiate și manipulările pieței.

„Salut prezenta propunere de directivă care urmărește consolidarea cadrului legislativ privind abuzul de piață prin armonizarea, la nivelul Uniunii Europene, a sancțiunilor pentru acest tip de comportament. Propunerea include atât pedepse minime și maxime de închisoare, cât și posibilitatea sancționării persoanelor juridice. O persoană vinovată de manipularea piețelor financiare va putea primi, spre exemplu, o pedeapsă de minim 4 ani de închisoare”, a declarat Sabin Cutaş.

„Nu putem uita de scandalul Libor/Euribor, prin care o serie de instituții bancare importante au manipulat informații financiare, cu scopul de a oferi o imagine mai bună a situației lor de credit și pentru a câștiga sume importante de bani. Aceste informații false au provocat daune consumatorilor și investitorilor și au distorsionat economia reală. Totodată, având în vedere consecințele grave ale crizei financiare și actuala fragilitate a sistemului economic european, nu putem risca o nouă destabilizare a piețelor”, a adăugat europarlamentarul român.

„În acest context, consider că este necesar un regim unic european de sancțiuni penale în domeniu pentru a descuraja comiterea abuzurilor în acele state membre care dispun în prezent de reguli mai puțin drastice și pentru a asigura buna funcționare a pieței interne europene. Nu putem lăsa să scape nepedepsiți pe acei bancheri care, prin comportamentul iresponsabil, pun în pericol integritatea sistemului financiar, riscând să provoace daune semnificative asupra vieții a milioane de oameni”, a conchis Sabin Cutaş. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.