125966 – 07022014 – Parlamentul European condamnă presiunea administrativă crescândă pe care o exercită autorităţile separatiste de la Tiraspol asupra şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană şi atrage atenţia că libertatea de educaţie este un drept fundamental.
Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie non-legislativă, care condamnă politizarea domeniului de politici în materie de educaţie în regiunea transnistreană, invitând autorităţile să asigure că copiii şi părinţii sunt protejaţi de consecinţele nefavorabile ale situaţiei politice actuale şi să găsească soluţii în interesul superior al copiilor şi părinţilor direct implicaţi.
Libertatea educaţiei este un drept fundamental, arată rezoluţia PE, care condamnă presiunea administrativă crescândă pe care o exercită autoproclamatele autorităţi din Transnistria, în special sub forma chiriilor ridicate, a anulării contractelor de închiriere gratuite, ceea fapt ce afectează liceele din Corjova şi Roghi, restricţiilor asupra utilizării conturilor bancare şi hărţuirii cadrelor didactice, referire la recenta reţinere a directorului Liceului Lucian Blaga, Ion Iovcev.
De asemenea, Parlamentul European „invită Federaţia Rusă să pună în aplicare pe deplin hotărârea Curţii Europene pentru Drepturile Omului care a decis că Rusia a încălcat dreptul la educaţie în cazurile şcolilor cu predare în limba română aparţinând Republicii Moldova, situate în regiunea Transnistria”, şi consideră că OSCE ar trebui „să-şi continue activităţile de monitorizare şi de facilitare a negocierilor şi să apere dreptul la educaţie al studenţilor de la şcolile cu predare în limba română din Transnistria”.
„O procedură rapidă care să ducă la adoptarea liberalizării vizelor cu Republica Moldova” ar trebui adoptată, spun deputaţii, iar Comisia ar trebui „să accelereze procedurile tehnice ducând la semnarea şi aplicarea provizorie a Acordului de asociere”, arată rezoluţia, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.
De asemenea, Parlamentul European consideră că, în contextul situaţiei din regiune, Comisia Europeană ar trebui să utilizeze „Instrumentul european pentru democraţie şi drepturile omului pentru a sprijini în mod direct populaţia din Transnistria, dar şi alte instrumente prin care să elaboreze programe de sprijinire a societăţii civile, a accesului la informaţie, a educaţiei şi presei libere, care au fost refuzate de către autoproclamatele autorităţi din Transnistria”. – www.promptmedia.ro