125953 – 06022014 – Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, susţine că în partid este „un număr mai mic” de membri care cred că ieşirea de la guvernare ar fi o variantă, principalul argument fiind acela că „PNL pierde profil în cadrul alianţei”, dar există „un număr mare de membri care vor să continue USL”.
Klaus Iohannis a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, cum comentează faptul că tot mai mulţi colegi de partid susţin ieşirea PNL de la guvernare, potrivit Gandul.info.
„Asta este: sunt un număr mare de membri care vor să continue USL şi să se rămână la guvernare şi este un număr mai mic care cred că ar fi o variantă ieşirea de la guvernare”, a răspuns el.
Întrebat ce părere are, personal, despre acest lucru, Iohannis a afirmat că „sunt argumente şi de-o parte şi de alta”.
„Sunt argumente şi de-o parte şi de alta. Argumentul principal pentru a rămâne este că USL a câştigat alegerile şi ar trebui să continue până-şi îndeplineşte mandatul. Argumentul de cealaltă parte este că PNL pierde profil în cadrul alianţei, vezi măsura scutirilor de rate”, a spus Iohannis.
Întrebat dacă eventuala ieşire de la guvernare nu ar afecta candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, Iohannis a spus: „Părerile sunt foarte împărţite. Cred că ar trebui discutată de analişti profesionişti. N-aş răspunde la această întrebare”. – PROMPT MEDIA