125992 – 09022014 – Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă seara, la Cluj-Napoca, că intrarea lui Klaus Iohannis în Guvern ar fi un câștig pentru cabinetul lui Ponta.Băsescu a mai declarat că formula Guvernului nu a mai fost, de această dată, decisă la Grivco (Grupul industrial Voiculescu și Compania SA).
„Eu cred că Iohannis e un câștig pentru Guvern, trebuie să aibă grijă cum le aranjează, cu compatibilitatea. Altfel, el este experimentat în administrație și de data asta vine în Guvern fără să fie făcut aranjamentul la Grivco, ceea ce e bine. Prima dată când a vrut să vină premier îi spusese Voiculescu, acum nu”, a declarat Băsescu.
Totodată, întrebat dacă va semna memorandumul cu FMI, așa cum susține premierul Victor Ponta, președintele a spus: „Cred că domnul Ponta visează frumos, probabil că asta i-a spus Medvedev la Soci”.
Președintele Traian Băsescu se află la Cluj Napoca pentru la o dezbatere a Mișcării Populare.- PROMPT MEDIA