126156 – 17022014 – Vicepreşedintele şi, totodată, unul dintre fondatorii Partidului Mişcarea Populară (PMP), Adrian Papahagi, a anunţat că se retrage din viaţa politică „din raţiuni personale”. „Din raţiuni personale, care nu mă implică decât pe mine, am decis să mă retrag din viaţa politică. Voi continua să lupt, ca intelectual, pentru valorile în care cred şi pentru asanarea spaţiului public românesc.
Voi acorda mereu sprijin şi încredere Partidului Mişcarea Populară, al cărui fondator sunt, şi Preşedintelui Traian Băsescu. Voi fi alături de ei ca orator şi susţinător, atunci când mi-o vor cere, aşa cum s-a întâmplat din vara lui 2012 încoace. În perioada următoare îmi voi dedica toata pasiunea şi energia familiei şi universităţii, şi voi refuza orice apariţie publică”, şi-a explicat Papahagi gestul, potrivit Citynews. Anunţul său vine la trei zile după imensul scandal stârnit în cadrul PMP de primirea în partid a liberalului Marin Anton. Papahagi susţinuse că nu fusese anunţat sau consultat cu privire la cooptarea lui Anton şi chiar ameninţase că va părăsi tabăra „popularilor”.
Totuşi, acesta a explicat ulterior că a acceptat decizia colegilor săi. „După verificări şi o lungă şedinţă, la care am participat duminică seara, comisia de integritate şi arbitraj a stabilit că nu există niciun motiv statutar de respingere a adeziunii dlui Anton la PMP, organizaţia Giurgiu. Îmi menţin părerea că nu ne aduce niciun beneficiu primirea unui politician care a trecut de la PDL la PNL cu 3 zile înainte de căderea guvernului Ungureanu şi a avut recent o iniţiativă parlamentară de închidere a supermagazinelor în week-end. Indiferent de rezerva mea personală, am decis să respect decizia unanimă a comisiei”, a spus Papahagi. – PROMPT MEDIA