125895 – 05022014 – DNA a început urmarirea penala pentru trafic de influenţă, faţă de Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box.Procurorii sustin ca în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Rudel Obreja a pretins de la un denunţător suma de 1.000.000 euro, lăsând să se creadă
că poate influenţa judecătorii Inaltei Curti, astfel încât să dea o sentinta favorabilă denunţătorului, intr-un recurs recurs declarat de denunţătorul care avea calitatea de inculpat. Inainte de pronuntarea hotararii, Obreja a cerut 200.000 euro, diferenţa de 800.000 euro rmand a fi platita dupa pronuntarea sentintei.
Pentru a da credibilitate promisiunilor sale, Rudel Obreja a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a „noului Cod” (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare noul Cod penal şi noul Cod de procedură penală).
Recursul a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă.
La data de 4 februarie 2014, procurorii au dispus reținerea lui Rudel Obreja pentru 24 de ore, urmând sa fie prezentat judecătorului pentru drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă. – PROMPT MEDIA