126260 – 20022014 – Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a avut o întrevedere cu directorul regional al OrganizaţieiInternaţionale a Migraţiei (OIM) pentru Uniunea Europeană, Asia şi Europa de est şi NATO, Bernd Hemingway. Partea română şi-a exprimat interesul pentru extinderea colaborării bilaterale cu OIM, organizaţie care dispune de o bogată expertiză în sectorul migraţiei. Această propunere se doreşte a fi concretizarea intenţiei de colaborare între statul român şi OIM, propunere sugerată de către ministrul delegat în cadrul întâlnirii bilaterale din septembrie 2013 cu directorul general al organizaţiei, William Lacy Swing. Oficialul român a reamintit în acest context eforturile de dezvoltare a cadrului programatic şi instituţional intern în domeniul migraţiei. De asemenea, ministrul delegat Cristian David şi-a manifestat interesul pentru o colaborare eficientă şi productivă cu OIM, potrivit unui comunicat al MInisterului Afacerilor Externe (MAE).
“Dorim să conturăm o platformă de abordare unitară şi coerentă a strategiilor privind migraţia aprofundând două teme esenţiale: facilitarea integrării românilor în societăţile ţărilor de destinaţie şi consolidarea legăturilor dintre românii de peste hotare şi România. În acest context, propunem un program prin care instituţiile statului român, a căror activitate vizează în mod direct problemele ridicate de migraţie, vor colabora beneficiind de asistenţa şi expertiza unei organizaţii prestigioase şi experimentate“, a declarat în cadrul întâlnirii ministrul delegat Cristian David.
Directorul regional al OIM pentru Uniunea Europeană, Asia şi Europa de est şi NATO, Bernd Hemingway, a salutat intenţiile României de a dedica timp şi resurse unui plan bazat pe experienţele altor state în domeniul migraţiei şi şi-a exprimat dorinţa de a începe o astfel de colaborare în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, reprezentantul OIM a subliniat lipsa unor politici de integrare pentru cetăţenii europeni, menţionând că iniţiative precum cea înaintată de partea română nu fac decât să pună bazele unui viitor promiţător.
În cadrul întrevederii, ambele părţi au ajuns la un consens în ceea ce priveşte demararea activităţilor de consultanţă şi colaborare, partea română angajându-se să delege o echipă de lucru formată din experţi tehnici din ministerele a căror activitate vizează subiecte din aria migraţiei.
În acest context, ministrul delegat şi-a exprimat în mod direct intenţia de a demara acest proiect într-un timp relativ scurt, manifestându-şi intenţia de a organiza un eveniment pe această temă, la care să participe şi directorul general al OIM, William Lacy Swing.
“Interesul României este acela de a crea o platformă de abordare unitară şi coerentă a strategiilor privind migraţia. Avem nevoie de expertiza OIM pentru a adapta experienţele altor state la realităţile României şi pentru a fundamenta un program pentru migraţie relevant în era globalizării, ţinând cont de caracteristicile specifice ale României“, a precizat oficialul român. În încheierea întâlnirii, cei doi demnitari au avut un schimb de opinii privind evoluţiile internaţionale din sfera migraţiei şi au stabilit un termen limită orientativ de finalizare a cercetărilor în domeniu şi demarare a programului pentru toamna anului 2014, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA