126355 – 24022014 – Premierul Victor Ponta a declarat, luni, din postura de ministru interimar al Finanţelor, că nu numeşte el personal conducerea CEC, el doar aprobând o procedură iniţiată de fostul ministru Daniel Chiţoiu. „Nu am discutat cu domnul Gheţea. Eu nu pot şi nici nu doresc să încalc legea, eu nu demit sau numesc persoane în funcţie. Eu aprob o procedură pe care domnul Chiţoiu a iniţiat-o,
aceea a conducerii duale în cadrul CEC, aşa cum există şi în alte bănci şi în alte societăţi, după
care reprezentanţii în AGA şi în CA vor desemna conducerea”, a spus Ponta, citat de România Liberă. El a precizat că numirile în AGA şi CA sunt făcute de ministrul de Finanţe.
Premierul Victor Ponta anunţase joi că, în calitate de ministru interimar de Finanţe, va semna decizia de eliberare a lui Radu Gheţea din funcţia de şef al CEC, precizând că proiectul de ordin a fost deja pregătit de fostul ministru Chiţoiu, iar schimbarea va fi efectuată cel mai probabil luni.
Întrebat de jurnalişti dacă în această perioadă de interimat va schimba structura conducerii la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC Bank) pentru a-l înlocui pe Radu Gheţea din funcţia de preşedinte, premierul a spus că aşa va face.
„Da. Sunt nişte proceduri, eu semnez ordinul probabil luni”, a spus Ponta, arătând că fostul ministru al Finanţelor Daniel Chiţoiu a pregătit ordinul.
Premierul a preluat, joi, mandatul interimar de ministru al Finanţelor. – PROMPT MEDIA