126443 – 27022014 – Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Georgiana Dumitrescu, mama fostului ministru delegat pentru românii de pretutindeni Cristian David, pentru uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.
Potrivit procurorilor, există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora mama fostului ministru a acceptat încheierea unui antecontract de vânzare – cumpărare a unui imobil situat în oraşul Azuga, iar ulterior, a unui contract de vânzare – cumpărare încheiat în formă autentică la data de 30 august 2013, ambele cu conţinut nereal şi destinate folosirii, de către fiul său Cristian David, cu titlu de documente justificative în procedura de evaluare a averii sale, aflată pe rolul ANI, cu consecinţa exonerării acestuia de răspundere patrimonială.
La 26 februarie 2014, Georgianei Dumitrecu i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect.
În cauză se efectuează urmărirea penală şi faţă de alte persona, iar pentru Cristian David a fost cerută încuviinţarea preşedintelui Traian Băsescu de începere a urmăririi penale. – PROMPT MEDIA