Acasă Politic Bucureşti: Guvernul a trimis DNA documentele privind ASF

Bucureşti: Guvernul a trimis DNA documentele privind ASF

DISTRIBUIȚI

126044 – 11022014 – Guvernul a transmis deja Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) documentele legate de ordonanţa de urgenţă privind Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). „Noi le-am dat deja de la Guvern. Guvernul a pus la dispoziţie, noi, de fapt, de o săptămână ne-am tot rugat de cei de la DNA să le dăm documentele,

ca să vadă şi dânşii despre ce e vorba”, a spus Ponta.

Procurorii DNA au cerut Parlamentului şi Guvernului să le pună la dispoziţie, până marţi, în dosarul Carpatica, mai multe documente legate de OUG despre care există suspiciunea că ar fi fost emisă pentru a proteja interesele firmei de asigurări Carpatica, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat că procurorii DNA au transmis adrese Parlamentului şi Guvernului la sfârşitul săptămânii trecute, iar „termenul limită” de predare este marţi, solicitările fiind făcute în acord cu prevederile noilor coduri penal şi de procedură penală.

Documentele solicitate vizează ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a redus numărul membrilor board-ului Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a impus o serie de criterii profesionale, prin care s-ar fi urmărit protejarea intereselor firmei de asigurări Carpatica. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.