126282 – 20022014 – Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a avut, joi, o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, Duane Butcher, în timpul căreia cei doi au discutat despre situaţia guvernamentală a USL, parteneriatul cu SUA şi situaţia din Ucraina, potrivit unul comunicat de la cabinetul preşedintelui Senatului.
Între Crin Antonescu şi Duane Butcher „a avut loc un schimb de opinii deosebit de util ambelor părți privind scena politică internă, situația din Ucraina, precum și asupra modalităților de întărire a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. În cadrul discuțiilor, președintele PNL a subliniat că încă de la fondarea USL liberalii au fost un partener loial în Guvern și în Parlament și a reiterat speranța ca și celălalt partid important al coaliției, PSD, să dorească în mod real păstrarea alianței și să respecte, astfel, votul masiv al cetățenilor pentru USL care a dat legitimitate actualului Guvern. Totodată, domnul Crin Antonescu a subliniat decizia fermă a PNL de a sancționa orice derapaj care ar putea pune în pericol statul de drept. În acest sens, parlamentarii liberali vor continua să facă demersurile necesare pentru respingerea legii amnistiei și grațierii de către Camera Deputaților”, potrivit comunicatului. – PROMPT MEDIA