Acasă Politic Bruxelles: Hannes Swoboda: Ieşirea PNL de la guvernare nu este un gest...

Bruxelles: Hannes Swoboda: Ieşirea PNL de la guvernare nu este un gest responsabil

DISTRIBUIȚI

126422 – 26022014 Liderul socialiștilor din Parlamentul European (PE), Hannes Swoboda, a declarat că decizia PNL nu este un gest responsabil și nu ajută mult România, potrivit RFI Romania. Swoboda susține că alegerea cu privire la viitorul lui Victor Ponta nu este una grea, fiind un premier bun cu aceleași șanse pentru scaunul de la Cotroceni.

Despre decizia liberalilor în frunte cu Crin Antonescu, Swoboda a declarat: “Din punctul meu de vedere, nu este un gest foarte responsabil, ţinând cont că vorbim de un Guvern de succes, care a făcut o treabă bună şi care are rezultate economice bune. Nu ştiu ce se ascunde în spatele deciziei, de ce fac asta liberalii, dar oricum, nu cred că ajută foarte mult ţara”.

Swoboda a adăugat că “E mai bine să ai o decizie, decât nici una. Totuşi, decizia e mai rea decât dacă ar fi stat în Guvern până la capăt. De aceea, sunt trist, dar desigur, este decizia

lor politică. Eu nu cred că-i va ajuta, pentru că mulţi oameni vor fi uimiţi şi nesatisfăcuţi că partidul care a promis că luptă pentru Guvern şi că este un critic al lui Traian Băsescu brusc îşi schimbă cursul”.

Cât despre Victor Ponta, liderul socialiștilor spune că decizia PNL nu-l ajută, ”el ştia de asta, dar cred că Guvernul va supravieţui şi în special domnul Ponta, care va avea o poziţie puternică, pentru că acum are posibilitatea reală de a decide cursul Cabinetului său. (…) El a devenit un prim-ministru puternic şi nu va fi slăbit de decizia liberalilor. Ar fi un preşedinte foarte bun, dar este de asemenea un bun prim-ministru. Deci cred că este o alegere grea pentru el. Va şti ce să facă, dar oricum, sper să joace un rol important în viaţa politică a României”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.