Acasă Centru Alba Alba: Ziua Roșiei Montana, marcată internațional

Alba: Ziua Roșiei Montana, marcată internațional

DISTRIBUIȚI
rosia_montana3

125897 – 05022014 – În data de 6 februarie 2014, cu ocazia împlinirii a 1883 de ani de la prima atestare documentară a Roșiei Montane, Alburnus Maior și Asociația București organizează a patra ediție a Zilei Roșiei Montane. Evenimentul dedicat patrimoniului cultural și natural existent la Roșia Montană va avea loc anul acesta în peste 40 de orașe din țară și străinătate și va cuprinde un program cultural variat, potrivit organizatorilor.

Pe 6 februarie 2014, se împlinesc 1883 de ani de existență a Roșiei Montane, cea mai veche localitate minieră din România și al cărei nume latin, Alburnus Maior, apare pentru prima dată menționat în tăblița cerată nr. XVIII datată 6 februarie 131.

Cu această ocazie, pentru al patrulea an consecutiv, Alburnus Maior și Asociația București organizează Ziua Roșiei Montane în zeci de orașe din țară și străinătate.

Ziua Roșiei Montane își propune să promoveze patrimoniul cultural și natural pe care Roșia Montană îl adăpostește și să accentueze necesitatea conservării acestor vestigii de valoare universală, demne de includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO. Totodată, evenimentul aduce în discuție și riscurile cu care se confruntă întreaga zonă, prin proiectul minier propus de compania Roșia Montană Gold Corporation, care plănuiește deschiderea celei mai mari mine aurifere de suprafață pe bază de cianuri din Europa.

În 2014, Ziua Roșiei Montane se va desfășura în peste 40 de orașe: Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Băile Herculane, Brașov, București, Câmpeni, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Cugir, Hunedoara, Iași, Mediaș, Mogoșoaia, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Sibiu, Slatina, Solca, Suceava, Târgoviște, Timișoara, Turda, Zlatna, Aalborg, Bad-bevensen, Bonn, Berlin, Copenhaga,

Dublin, Londra, Louvain-La-Neuve, Madrid, Montreal, Paris, Sonderborg, Toronto, Uelzen şi Viena

Programul evenimentelor din fiecare oraș va consta în proiecții de filme artistice și documentare despre Roșia Montană și alte localități miniere, expoziții de fotografie reflectând patrimoniul cultural al zonei, sesiuni de discuții despre protejarea patrimoniului și viitorul Roșiei Montane, concerte susținute de artiști locali și alte activități.

La Roşia Montană se află unul dintre cele mai importante locuri istorice ale României care păstrează vestigii excepţionale atestând evoluția exploatărilor miniere într‐un interval de timp excepțional – din perioadă pre‐romană până în epocă contemporană: şapte kilometri de galerii romane, peste optzeci de kilometri de galerii medievale şi de epocă modernă, un târg minier păstrat exemplar încă din perioadă preindustrială sau lucrări hidrotehnice. De asemenea, tăblițele cerate, găsite în galeriile sale subterane în secolul al XIX-lea reprezintă unul dintre izvoarele principale ale Dreptului Roman.

Toate caracteristicile peisajului minier Roșia Montană fac din aceasta un potențial monument istoric candidat în Lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.