Acasă Politic Un profesor în tranşeele limbii române din Transnistria

Un profesor în tranşeele limbii române din Transnistria

DISTRIBUIȚI
Ion_Iovcev

125712 – 28012014 – Acuzat de nesupunere în faţa unui stat care nu există, chemat la judecată chiar în prima zi de Crăciun, anul trecut, bombardat şi-n ultimele două săptămâni cu citaţii batjocoritoare, la termene care deja trecuseră, iată ce i se întâmplă, de o lună încoace, profesorului Ion Iovcev,

directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, potrivit Administratie.ro.

Devine pe zi ce trece tot mai clar că Ion Iovcev a devenit o ţintă pentru regimul separatist din aşa-zisa republică Nistreană. Cel mai recent exemplu s-a înregistrat sâmbătă, 25 ianuarie,când dascălul a primit o citaţie, mai degrabă în batjocură, de la Inspectoratul Fiscal din Tiraspol, în legătură cu situaţia conturilor şcolii pe care o conduce. Pe hârtie scria însă că data în care ar fi trebuit să se prezinte la adresa indicată era 23 ianuarie. După cum am relatat încă din 12 ianuarie, conturile Liceului „Lucian Blaga” au fost blocate de pseudo-autorităţile nistrene, ceea ce înseamnă că şcoala nu-şi mai poate achita facturile la utilităţi. Apa caldă, căldura şi electricitatea pot fi oricând întrerupte. Banii sunt asiguraţi de Ministerul Educaţiei din Chişinău, sub autoritatea căruia se află ultimele opt şcoli româneşti din Transnistria.

Seria hărţuirilor la adresa lui Ion Iovcev a început cu puţin înainte de 25 decembrie 2013. Atunci, profesorul a primit citaţie pentru a se prezenta, chiar în prima zi de Crăciun, la Tribunalul din Tiraspol, fiind acuzat de nesupunere faţă de regimul separatist. Dascălul mi-a spus, încă înainte de marea sărbătoare creştină, că nu se va prezenta la tribunal. A venit noul an şi iată că pe 8 ianuarie primeşte, de la acelaşi Tribunal, o nouă citaţie, de data asta în bătaie de joc, pentru că ar fi trebuit să se prezinte la „judecată” în ziua de 27 decembrie 2013. Au mai trecut câteva zile, după 8 ianuarie, şi cadrul didactic e înştiinţat de Tribunal că a fost închis „cazul” său. Pentru ca, imediat după aceea, conturile unicului liceu românesc din Tiraspol să fie blocate. Cum blocate sunt până în ziua de azi.

Cu totul altceva anunţă în acest moment presa aservită regimului separatist de la Tiraspol, anume că situaţia conturilor acestui liceu s-a reglementat, după întâlnirea pe care au avut-o, joia trecută, reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului. Realitatea este cu totul alta, aşa cum am aflat-o chiar de la directorul Liceului „Lucian Blaga”. Conturile erau şi ieri, 27 ianuarie, blocate. Ba mai mult decât atât, profesorul Ion Iovcev mi-a spus despre o scrisoare pe care a primit-o de la Inspectoratul Fiscal din Tiraspol în care se arată negru pe alb că dacă Liceul „Lucian Blaga” nu se va înscrie în cadrul regimului fiscal nistrean, atunci şcoala aceasta ar putea fi închisă în cel mult o jumătate de an, de acum încolo, în urma ueni hotărâri judecătoreşti.

Revenind la ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, mai precis pe 23 ianuarie, trebuie amintit că vicepremierul Republicii Moldova, Eugen Carpov, s-a întâlnit cu şefa Departamentului de Externe din aşa-zisa republică Nistreană, Nina Ştanski. Cei doi au discutat, între altele, despre situaţia ultimelor opt şcoli româneşti din Transnistria. Declaraţiile de după întrevedere dovedesc că a fost încă una dintre multele negocieri, ca şi-n ultimii ani, în care s-a bătut apa-n piuă. „Conturile şcolilor sunt deschise, se pot face transferuri. Sursele financiare de la Chişinău pot fi şi în continuare transferate pe conturile acestor şcoli”, era declaraţiei din acea zi a Ninei Ştanski.

S-a format, imediat după aceea, un grup de lucru între reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului, tema fiind reglementarea situaţiei celor opt şcoli româneşti din Transnistria. Chşinăul cere stoparea presiunilor pe care separatiştii le exercită asupra acestor instituţii de învăţământ. Tiraspolul răspunde senin că totul e bine şi despre niciun fel de presiune nu poate fi vorba. „Eu îi cunosc foarte bine pe separatişti. Ei una spun şi alta fac. De partea noastră însă este foarte multă lume. Cred că împreună vom învinge”, neclintit în convingerea sa este profesorul Iovcev. Sunt nu mai puţin de 23 de ani de când acest dascăl, specializat în Fizică şi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Matematică, modest, cu glas blând şi vorba cumpănită, este la conducerea unicului liceu românesc din Tiraspol. Dacă observi numai cu câtă dragoste îşi priveşte zi de zi elevii, îţi dai

seama la ce se gândeşte cu adevărat, nicidecum la mizeriile pe care i le fac separatiştii nistreni. „Nu sunt eu acela care să cedez aşa uşor!”. După cuvintele astea nu mă gândesc decât la faptul că am avut o mare onoare de-a cunoaşte un astfel de om. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.