125786 – 31012014 – Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe John Sawers, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – MI6, care a apreciat excelenta colaborare dintre structurile de securitate din România şi Marea Britanie.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedinte Traian Băsescu şi şeful MI6, John Sawers, au discutat despre cooperarea dintre instituţiile de securitate româneşti şi britanice în combaterea terorismului, a terorismului informatic şi a altor forme de activităţi ilegale îndreptate împotriva cetăţenilor şi a statelor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
John Sawers a mulţumit pentru excelenta colaborare dintre structurile de securitate din România şi MI6.
De asemenea, şeful MI6 a arătat că parteneriatul cu comunitatea de informaţii din România este unul dintre cele mai bune pe care le are Marea Britanie şi că, în ultima perioadă, ţara noastră şi-a câştigat renumele de a fi un important aliat al NATO, se mai arată în comunicatul Preşedinţiei.
Potrivit imaginilor difuzate de Administraţia Prezidenţială, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni au mai participat directorul SRI, George Maior, prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, precum şi ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris.
Sir John Sawers, în vârstă de 59 de ani, este şef al MI6 de la 1 noiembrie 2009. Înainte de a conduce serviciile secrete britanice, Sawers a fost timp de doi ani ambasadorul Marii Britanii la ONU.
În perioada august 2003 – august 2007 a fost director politic la Foreign Office. Din această poziţie l-a consiliat pe ministrul de Externe pe probleme politice şi de securitate şi a negociat în numele MAE britanic cu partenerii internaţionali ai Londrei din cadrul G8, UE şi ONU, conform datelor postate pe site-ul MI6.
Între 2001 şi 2003 a fost ambasador în Egipt. În perioada 1999 – 2001 a fost consilierul premierului Tony Blair, pe probleme de politică externă şi de apărare. Şeful MI6 este numit de ministrul de Externe.- PROMPT MEDIA