Acasă Politic Bucureşti: Explicaţii privind întârzierea alocaţiilor

Bucureşti: Explicaţii privind întârzierea alocaţiilor

DISTRIBUIȚI

125488 – 19012014 – Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, a explicat că întârzierea alocațiilor a fost cauzată de unele schimbări ale programelor și conturilor bancare, dar și din cauza întârzierii începerii activității la începutului anului 2014. „Sunt cauze obiective şi subiective.

Atunci când se schimbă un sistem, mai ales în contabilitate, apar sincope. Şi acum ca să o spunem cinstit, şi prea multe zile libere strică. Am început lucrul pe 6 ianuarie, atunci s-au deschis şi conturile în trezorerie, atunci s-au făcut şi plăţile. E adevărat că salariaţii de la AJPIS-uri (n.r. Agenţiile judeţene pentru plăti şi inspecţie socială) au stat şi pe 6 şi pe 7 până seară târziu ca să poată să recupereze din întârzierea celor 3 zile pe care le-ar fi avut la dispoziţie dacă am fi început pe 3 ianuarie”, a explicat ministrul Muncii întârzierea alocațiilor, la Digi24.

Aceasta a explicat că s-au schimbat formularele și codurile IBAN, completând că aceasta este o metodologie europeană pe care România trebuia să o aplice mai demult.

Mariana Câmpeanu și-a cerut scuze față de persoanele care au fost afectate de întârzierea alocațiilor, a ajutoarelor sociale și a indemnizațiilor, adăugând că speră ca această situație să nu se mai repete.

Ministrul Muncii a menționat că în bugetul pentru anul 2014 nu este prevăzută o majorare a alocațiilor celor 3 milioane 800 de copii pentru că nu s-a găsit încă o sursă bugetară care să acopere o astfel de majorare.

Alocațiile, care intrau în mod obișnuit în conturi în zilele de 13, 14 și 15 ale fiecărei luni, au întârziat câteva zile din cauza unei probleme de ordin tehnic. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.