Acasă Politic Bucureşti: Cooperare pentru combaterea crimei organizate în regiunea extinsă a Mării Negre

Bucureşti: Cooperare pentru combaterea crimei organizate în regiunea extinsă a Mării Negre

DISTRIBUIȚI
Bogdan_Tohneanu

Bogdan_Tohneanu125713 – 28012014 – Secretarul de stat Bogdan Tohăneanu a avut marți o întrevedere de lucru cu Victor Ţvircun, secretar general al Secretariatului Internaţional Permanent (PERMIS) al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN). 

Discuţiile s-au axat pe contribuţia României, prin Ministerul Afacerilor Interne (MAI), la dezvoltarea cooperării în domeniul combaterii criminalităţii organizate în regiunea extinsă a Mării Negre, potrivit unui comunicat al MAI.

Cei doi oficiali au abordat şi problematica interconectării eforturilor depuse de statele din regiune cu priorităţile europene pentru această zonă, inclusiv prin avansarea de iniţiative şi proiecte care să contribuie nemijlocit la contracararea oricăror tipuri de infracţionalitate.

România, în calitate de stat coordonator al Grupului de lucru constituit în cadrul OCEMN privind combaterea criminalităţii, va organiza în primul semestru al anului curent, o nouă reuniune a miniştrilor de interne/ordine publică din statele membre ale organizaţiei.

Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) a fost înființată în anul 1992 şi reuneşte Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Federaţia Rusă, Republica Moldova, România, Serbia, Turcia şi Ucraina.

OCEMN are 23 de grupuri de lucru pe diferite domenii, coordonate de statele membre pentru o perioadă de doi ani.

România, prin MAI, coordonează, pentru a şasea oară consecutiv, începând cu anul 2002, Grupul de lucru constituit în cadrul OCEMN privind combaterea criminalităţii, în special a formelor ei organizate, fapt care reprezintă o situaţie singulară în istoria organizaţiei.

De asemenea, MAI participă şi la lucrările Grupului de lucru privind asistenţa în situaţii de urgenţă, contribuţia experţilor români în acest domeniu fiind deosebit de apreciată de statele membre ale organizaţiei. –PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.