125425 – 16012014 –Procurorii DNA efectuează cercetări penale față de Cengizler Ceyhun, avocat în Baroul București, pentru două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată (câte trei acte materiale fiecare). Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori
a rezultat că în perioada iunie – septembrie 2012, Cengizler Ceyhun i-a pretins unei persoane (denunțător în prezenta cauză) diferite sume de bani, promițându-i că se va prevala de influența pe care o avea asupra polițiștilor și magistraților-procurori care instrumentau o cauză penală, astfel încât să îi determine să adopte o soluție favorabilă denunțătorului.
Concret, la data de 22 iunie 2012, după ce împotriva clientului său s-a luat măsura obligării de a nu părăsi țara, avocatul Cengizler Ceyhun i-a pretins și a primit de la acesta suma de 4.000 lei, bani pe care a susținut că erau destinați polițiștilor astfel încât aceștia să aibă o atitudine pozitivă față clientul său. În cursul lunii septembrie 2012, avocatul Cengizler Ceyhun a pretins de la denunțător suma de 15.000 euro, bani ce ar fi fost destinați magistraților care instrumentau dosarul, susținând că îi va determina să să „îl închidă” în termen de trei săptămâni de la data plății. Avocatul a primit de la denunțător suma de 15.000 dolari.
Ulterior, tot în cursul lunii septembrie 2012, avocatul a pretins clientului său suma de 5.000 euro și a primit 3.500 euro, susținând că o va remite polițiștilor care lucrau în dosar, pentru ca aceștia „aranjeze declarațiile” astfel încât clientul său să fie disculpat.
În perioada februarie – martie 2013, Cengizler Ceyhun i-a promis unui alt client că „îi va rezolva” problema judiciară cu care se confruntă prin intermediul „relațiilor” sale din rândul polițiștilor și magistraților-procurori care instrumentau cauza.
Concret, avocatul i-a solicitat acestuia și fiului său (denunțător), sumele de 5.000 euro, 3.000 dolari și 7.200 lei, din care a primit 5.300 euro, 3.000 dolari și 5.300 lei, despre care a susținut că vor fi remise celor în drept să decidă soluția în dosarul în care denunțătorul avea calitatea de inculpat.
La data de 15 ianuarie 2014, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. – PROMPT MEDIA