125519 – 20012014 – Adrian Năstase susține că președintele Traian Băsescu a influențat completul de judecată în cazul său. Sesizarea, depusă la CSM, a fost postată și pe blogul personal. Adrian Năstase susține că ar trebui să se verifice dacă afirmațiile făcute de Traian Băsescu la 6 ianuarie în privința
lui au încălcat sau nu independența justiției. Este vorba despre următoarea afirmație: „Năstase a reuşit să instituie un sistem clientelar care a fost şi este extrem de greu de dizlocat”.
Adrian Năstase susține că afirmația a fost de natură să influențeze justiția, având în vedere că la câteva ore completul de cinci judecători a pronunțat condamnarea sa definitivă la Închisoare.
CSM va transmite cererea Inspecției judiciare, care va face un raport prin care va decide dacă afrmațiile reclamate încalcă sau nu independența justiției.
Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat că nu are cunoștință despre acest demers al clientului său. – PROMPT MEDIA