125543 – 21012014 – Marți, la Bruxelles, au fost deschise, oficial, negocierile de aderare ale Serbiei la UE. La începutul reuniunii, comisarul însărcinat cu Extinderea, Stefan Füle, a felicitat Serbia, menționând că este o zi istorică în drumul către Uniune.
Delegaţia sârbă este condusă de către premierul Iviţa Dacici, care a declarat înaintea reuniunii că speră ca negocierile să fie „rapide şi de bună calitate”.
Deși experţii apreciază că negocierile vor fi de lungă durată, există posibilitatea ca Serbia să devină al 29-lea membru al UE la orizontul lui 2020
„Cetăţenii sârbi au aspiraţii europene puternice, iar noi vom continua să susţinem Serbia pentru ca să înregistreze progrese, pas cu pas, pe calea europeană”, a declarat preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso, la finalul unei întâlniri cu Dacici, marţi dimineaţa.
Serbia a devenit candidat la aderarea în UE în martie 2012, dar deschiderea negocierilor a avut loc în aprilie 2013, după ce Serbia a ajuns la un acord considerat „istoric” asupra normalizării relaţiilor sale cu Kosovo.
Serbia refuză în continuare să recunoască independenţa proclamată în 2008 de către majoritatea albaneză din Kosovo, fosta sa provincie sudică. – PROMPT MEDIA