125595 – 23012014 – Comisia Europeană a adoptat o recomandare care vizează instituirea unor garanții corespunzătoare pentru mediu și climă în ceea ce privește „frackingul” – tehnica de fracturare hidraulică de volum mare utilizată mai ales în operațiunile legate de gazele de șist.
Recomandarea ar trebui să ajute toate statele membre care doresc să utilizeze această practică să facă față riscurilor asupra sănătății și a mediului și să îmbunătățească transparența pentru cetățeni. Aceasta pune, de asemenea, bazele pentru condiții de concurență echitabile în acest sector și stabilește un cadru mai clar pentru investitori.
Recomandarea este însoțită de o comunicare în cadrul căreia sunt analizate oportunitățile și provocările legate de utilizarea „frackingului” pentru extracția hidrocarburilor. Ambele documente fac parte dintr-o inițiativă mai amplă a Comisiei, care vizează instituirea unui cadru integrat al politicilor climatice și energetice pentru perioada până în 2030.
„Gazele de șist dau naștere unor speranțe în anumite părți ale Europei, dar reprezintă totodată un motiv de îngrijorare pentru publicul larg. Comisia răspunde solicitărilor de a lua măsuri prin stabilirea unor principii minime pe care statele membre sunt invitate să le urmeze pentru a răspunde preocupărilor privind mediul și sănătatea, precum și pentru a oferi operatorilor și investitorilor previzibilitatea de care au nevoie”, a declarat Janez Potočnik, comisarul european pentru mediu.
Pe baza legislației în vigoare la nivelul UE și completând-o, dacă este cazul, recomandarea invită statele membre în special: să planifice în anticiparea evoluțiilor și să evalueze posibilele efecte cumulate înainte de acordarea licențelor; să analizeze cu atenție impacturile și riscurile asupra mediului; să se asigure că integritatea sondei respectă cele mai bune practici și standarde; să verifice calitatea apei, a aerului și a solului la nivel local înainte de începerea operațiunilor, pentru a monitoriza orice modificare și pentru a face față riscurilor emergente; să controleze emisiilor atmosferice, inclusiv emisiile de gaze cu efect de seră, prin captarea gazelor; să informeze publicul în ceea ce privește substanțele chimice utilizate în sonde individuale și să asigure aplicarea de către operatori a celor mai bune practici pe tot parcursul proiectului.
Comisia va continua să faciliteze schimbul de informații cu statele membre, cu întreprinderile din acest sector și cu organizațiile societății civile în ceea ce privește performanțele de mediu ale proiectelor legate de gazele de șist.
Statele membre ale UE sunt invitate să aplice principiile în termen de șase luni și, începând din decembrie 2014, să informeze anual Comisia cu privire la măsurile instituite. Comisia va monitoriza aplicarea recomandării cu ajutorul unui tablou de bord pus la dispoziția publicului, care va compara situația în diferite state membre. Eficacitatea acestei abordări va fi reanalizată după 18 luni.
Zăcămintele convenționale de gaze naturale sunt blocate în rezervoare subterane. Gazele de șist sunt diferite – deși sunt tot gaze naturale, acestea sunt blocate în interiorul unor roci care trebuie să fie sparte („fracturate”) pentru a elibera gazul. Până acum, UE dispune de o experiență limitată în ceea ce privește fracturarea hidraulică de volum mare aplicată pe scară largă și intensiv. În practică, se injectează volume mari de apă, nisip și substanțe chimice într-o gaură de sondă pentru a sparge roca și a facilita extracția gazelor. Experiența europeană s-a axat, până în prezent, în special pe fracturarea hidraulică de volum mic aplicată pentru anumite zăcăminte convenționale și compacte de gaze, mai ales în puțuri verticale, reprezentând doar o mică parte din operațiunile petroliere și gaziere efectuate în trecut în UE. Pe baza experienței
acumulate în America de Nord, unde fracturarea hidraulică de volum mare este utilizată pe scară largă, operatorii efectuează acum mai multe teste pentru aplicarea acestei practici în UE. Impacturile și riscurile asupra mediului trebuie gestionate în mod corespunzător. Având în vedere că trebuie forate mai multe puțuri pe o zonă mai întinsă pentru a obține aceeași cantitate de gaze ca cea extrasă din puțuri convenționale, impactul cumulat trebuie evaluat și atenuat în mod corespunzător.
Cea mai mare parte a legislației UE în domeniul mediului datează dinainte de practicarea fracturării hidraulice de volum mare. De aceea, anumite aspecte de mediu nu sunt abordate integral în cadrul legislației actuale a UE. Această situație a generat îngrijorări din partea publicului și necesită o acțiune a UE. – PROMPT MEDIA