124643 – 04122013 – Judecătoria Sectorului 5 a decis miercuri să îi dea câştig de cauză fostului premier Adrian Năstase în dosarul în care acesta a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) pentru că i-ar fi stricat imaginea publică în momentul în care i-a cerut
să plătească prejudiciul din dosarul „Trofeul Calităţii”.şi obligă ISC să publice un comunicat cu informaţia corectă. Mai exact, reprezentanţii Inspectoratului trebuie să-i scrie o scrisoare lui Adrian Năstase în care să arate că nu s-a ajuns la executarea silită deoarece acesta a plătit de bunăvoie prejudiciul din dosarul „Trofeul Calităţii”. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti
Anterior, avocaţii fostului premier au arătat instanţei că îşi rezervă dreptul de a cere daune materiale într-un alt proces, în funcţie de decizia instanţei.
Instanţa a decis săptămâna trecută amânarea deciziei din acest dosar.
Acţiunea lui Năstase a fost înregistrată pe 23 aprilie la Judecătoria Sectorului 5 şi are ca obiect „obligaţia de a face cereri privind apărarea drepturilor nepatrimoniale”.
ISC a fost în mijlocul a două scandaluri legate de dosarul Trofeul Calităţii, prima dată fiind în urmă cu un an când şeful de atunci Constantin Grăjdan a retras instituţia ca parte civilă din dosar, iar apoi la începutul acestui an când abia la peste şase luni de la condamnarea lui Năstase a început recuperarea prejudiciului.
ISC a fost parte civilă în dosarul de corupţie „Trofeul Calităţii” în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi, potrivit sentinţei definitive a Curţii Supreme, avea de recuperat prejudicii de la fostul premier.
ISC a fost în mijlocul unui mare scandal în urmă cu un an, scandal lăsat cu o urmărire penală pe numele şefului de atunci al instituţiei, Constantin Grăjdan, cel care a semnat retragerea ISC ca parte civilă din dosarul lui Năstase.
În urma scandalului şi al anchetei penale demarate, ISC s-a reconstituit parte civilă şi, în urma deciziei definitive de condamnare a lui Năstase a încercat să recupereze un prejudiciu de aproape 1,5 milioane de euro de la toţi inculpaţii.
La începutul acestui an, la mai bine de şase luni de la decizia definitivă a Curţii Supreme, ISC cerea la Judecătoria Sectorului 1 executarea silită a fostului premier, deoarece după cum afirma conducerea instituţiei acesta refuza să plătească prejudiciul. Riscul ca executorii judecătoreşti să pună sechestru pe vilele lui Năstase era iminent, lucru recunoscut chiar de apărătorii fostului lider PSD.
Dar în scurt timp, vicepremierul Liviu Dragnea a dispus verificări la sânge la ISC, şi l-a somat pe inspectorul general Petru Cost „să înceteze cu bâlbâielile“ în cazul Năstase. Reprezentanţii inspectoratului au procedat în consecinţă: ISC a pus urgent la dispoziţia avocaţilor lui Adrian Năstase numărul contului din Trezorerie în care să fie virate sumele cu titlul de prejudiciu în dosarul „Trofeul Calităţii“.
La doar câteva zile după aceasta, Adrian Năstase a anunţat ISC că va plăti 760.000 de euro „partea sa din prejudiciu”, potrivit avocatului fostului premier. – www.promptmedia.ro