123961– 06112013 – O nouă afacere cu pădurile este pe cale să se petreacă la Sinaia, asta dacă aranjamentele care se pun la cale în această perioadă vor ajunge la final. Prejudicierea patrimoniului silvic se face prin împroprietăriri, „peste noapte”, cu suprafeţe împădurite realizate în baza unor solicitări de restituire a dreptului de proprietate, mai ales că acum există și un act normativ relativ recent aprobat
– Legea 165/2013 privind restituirea prin compensare a imobilelor confiscate în perioada regimului comunist.
Este vorba despre o afacere cu un teren în renumita staţiune montană Sinaia, teren pentru care cunoscuții frați Cristescu bat la ușile conducerii RNP Romsilva și ale Direcţiei Silvice Vâlcea pentru aprobarea unui schimb imobiliar.
Inițial, frații Cristescu, care controlează firma Bega Utilaje Construcţii din Bucureşti, au cumpărat cu aproximativ 100.000 lei 4 ha de teren agricol în intravilanul localităţii Băbeni (Vâlcea) de la Ion Gavrilă, şeful Ocolului Silvic (O.S.) Băbeni, suprafaţă pe care pădurarul o deţine de mai mult timp.
Ulterior, oamenii de afaceri au cerut Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Ploieşti scoaterea din circuitul silvic a 0,5 ha teren împădurit din Sinaia (punctul „Piscul Câinelui”), oferind în compensare terenul din Băbeni, pentru care au solicitat introducerea în circuitul silvic, angajându-se că vor achita lucrările de împădurire.
În punctul „Piscul Câinelui” din Sinaia este amplasată o cabană turistică cu aceeaşi denumire, iar motivul invocat de firma solicitantă pentru scoaterea din circuitul silvic a terenului forestier aflat în imediata vecinătate a cabanei ar consta în extinderea perimetrului obiectivului turistic existent. În realitate, destinaţia terenului obţinut ar fi alta… La Sinaia se discută despre fraţii Cristescu ca despre un paravan în schimbul imobiliar, adevărații beneficiari ai terenului din Sinaia fiind politicieni de la nivel central.
Din punct de vedere financiar, schimbul de terenuri este cu adevărat o afacere, ținând cont de diferența de valoare dintre cele două terenuri de la Sinaia și Băbeni și profitul pe care oamenii de afaceri l-ar obține prin aprobarea schimbului și scoaterea lui din circuitul silvic.
Potrivit unor surse locale, acordul de scoatere din circuitul silvic a terenului forestier din Sinaia ar fi fost posibilă doar cu relații sus-puse, în Romsilva. Printre susținătorii proiectului, susțin sursele, sunt o serie de directori din Romsilva, printre cei nominalizați numărându-se Adam Crăciunescu și Gheorghe Mohanu, dar de aranjamente nu este străin nici Adam Jinaru, director tehnic în cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea. Nici pădurarul Ion Gavrilă nu este în afara afacerii, mai ales că, inițial, terenul din Băbeni i-a aparținut. Localnicii povestesc despre Ion Gavrilă ca despre o persoană cu spirit întreprinzător, care știe să-și completeze veniturile relativ ușor. Spre exemplu, la adăpostul funcției pe care o deține, acesta a pus pe picoare şi o stână cu câteva sute de oi, iar animalele sunt hrănite chiar de subordonaţii săi care cară cu camioanele ocolului silvic fânețe pentru animalele lui Gavrilă.În compensație acesta nu prea observă ”micile” scăpări ale pădurarilor din zonă… – www.promptmedia.ro