124171 – 14112013 – Ministerul Sănătăţii face apel la profesioniştii din sistemul sanitar să renunţela anunţatele proteste. Printr-un comunicat de presă, se cere cadrelor medicale să dea dovadă de responsabilitate faţă de pacienţi şi să nu afecteze, prin acţiunile lor, buna funcţionare a sistemului sanitar.
„Este regretabil faptul că reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate au ales să declanşeze o grevă generală, într-un moment în care părţile se află în negociere pentru soluţionarea problemelor stringente din sistemul sanitar. Ministerul Sănătăţii doreşte să îşi exprime în continuare disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, considerând că problemele sistemului sanitar pot fi rezolvate doar prin colaborare şi încredere reciprocă. Ministerul Sănătăţii face precizarea că în decursul ultimelor luni, în care s-au purtat numeroase discuţii cu Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, cea mai mare parte a revendicărilor acestora şi-au găsit soluţionarea, amintind în acest sens majorarea veniturilor rezidenţilor prin acordarea unei burse, constituirea grupurilor de lucru pentru salarizarea personalului medical, dar şi probleme de natură organizatorică şi funcţională a sistemului sanitar. Ministerul Sănătăţii doreşte să reamintească că actualul Guvern şi-a propus ca obiectiv şi a reuşit să reîntregească salariile din sistemul sanitar după ce, în anul 2010, Guvernul de la acea dată le-a redus într-un mod nedrept şi de natură să afecteze într-un mod grav buna funcţionare a sistemului sanitar. Ministerul Sănătăţii doreşte să reamintească faptul că alocarea unui procent de 6% din PIB reprezintă un obiectiv politic până în anul 2016, asumat prin Programul de Guvernare USL”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, împreună cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, îi invită pe reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, la data de 20 noiembrie 2013, la sediul ministerului, în vederea continuării dialogului social având în vedere prevederile legale referitoare la conflictele de muncă, dar şi continuarea demersurilor de identificare a soluţiilor care să îmbunătăţească activitatea sistemului sanitar şi a personalului medical.
“Îmi exprim convingerea căînţelepciunea trebuie să pună în faţă interesul fundamental al cetăţeanului, că dialogul va ajuta la clarificarea poziţiilor şi la înţelegerea cu bună credinţă a realităţilor care ne determină să acţionăm într-un anume mod”, a declarat ministrul Sănătăţii. – www.promptmedia.ro