Acasă Stiință Bucuresti: Congresul Anual de Zoologie

Bucuresti: Congresul Anual de Zoologie

DISTRIBUIȚI

124178 – 14112013 – Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, în parteneriat cu Academia Română şi Universitatea din Bucureşti, organizează, la Bucureşti, cel de-al cincilea Congres Anual de Zoologie al Muzeului Grigore Antipa.În perioada 20-23 noiembrie 2013, peste 200 de cercetători

din Europa, Asia şi Africa îşi vor prezenta rezultatele cercetării lor privind patrimoniul natural şi muzeal de origine zoologică.

            Principalele teme dezbătute la congres sunt ecologia, speciile invazive, conservarea biodiversităţii sau cercetarea şi valorificarea patrimoniului muzeal de ştiinţele naturii.

            Cei care vizitează muzeul în perioada 14 — 17 noiembrie a. c. pot participa la o tombolă care are ca premiu un loc în echipa cercetătorilor români ce va pleca anul viitor în Maroc, pentru a explora unele zone mai puţin abordate din punctul de vedere al biodiversităţii.

            „Este al cincilea an consecutiv în care reuşim să aducem la Bucureşti cercetători cu realizări deosebite pe plan internaţional. E o dovadă că cercetarea în domeniul zoologiei, pe care o facem în cadrul Muzeului, este valoroasă şi apreciată”, a declarat directorul Muzeului Grigore Antipa, academicianul dr. Dumitru Murariu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.