123830 – 30102013 – Directorul general al Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni a participat duminică, 27 octombrie 2013, la aniversarea a 235 de ani de învăţământ românesc în localitatea Apşa de Mijloc, din regiunea Transcarpatia, Ucraina.
În deschiderea evenimentului a avut loc o slujbă organizată în cadrul bisericii ortodoxe din Apşa de Mijloc, care a fost ţinută de părintele paroh Nuţu Dan.
Sărbătoarea a continuat la şcoala din localitate cu aniversarea a 50 de ani de la inaugurarea actualei clădiri a institutiei de învăţământ . La eveniment a participat întreaga comunitate de români, aproximativ 500 de persoane: foşti absolvenţi dar şi foşti dascăli ai şcolii. Reprezentanţi ai presei locale şi ai presei din România, dar şi reprezentanţi ai administraţiei locale, regionale şi ai inspectoratului şcolar al Raionului Rahiv, situat în partea sud-estică a regiunii Transcarpatia din Ucraina, au onorat participarea la acest eveniment.
De asemenea, din partea statului român au fost prezenti : directorul general al IEH, Zvetlana Preoteasa şi consulul general al României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan. IEH şi consulul general al României la Cernăuţi au donat cărţi în limba română (manuale şcolare, culegeri de teste, literatură română şi reviste didactice) bibliotecii din cadrul şcolii.
Zvetlana Preoteasa, directorul general al IEH a declarat: „Vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la un astfel de eveniment atât de important pentru comunitatea de români din Maramureşul de peste Tisa, de unde, potrivit istoricului Nicolae Iorga, s-a născut limba română. Mă simt onorată să particip la o astfel de aniversare şi doresc să le transmit tuturor românilor din regiunea Maramureşului istoric, mesajul prin care ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, vă asigură de oferirea întregului sprijin din partea statului român. Deşi sunt doar câțiva kilometri distanță de România, românii din satele de lângă graniță depun un efort deosebit pentru a-și păstra identitatea națională, iar școala și, implicit, limba română sunt principalii factori de coeziune în cadrul comunităţii. De aceea prioritatea Institutului este aceea de a sprijini românii de pretutindeni, în vederea păstrării identităţii etnice, culturale şi lingvistice.”
Evenimentele au fost organizate de conducerea şcolii din Apşa de Mijoc, de directorul Gheorghe Marina şi director adjunct, Ana Dan, membri ai comunităţii de români din Transcarpatia, Ucraina. – www.promptmedia.ro