123664 – 23102013 – Marius Oprescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, se afla la volanul unui autoturism al ISU Olt în momentul în care a lovit din plin o căruţă în care se aflau patru oameni. Una dintre victime a murit la spitalul din Slatina, marţi seara. Vicepreşedintele CJ Olt va fi cercetat penal pentru ucidere din culpă, potrivit RTV.
Accidentul s-a produs în data de 3 octombrie, la orele 20.00, lângă orașul Piatra Olt. Patru persoane au fost rănite, una dintre ele decedând marţi seară. Marius Oprescu urmează să fie cercetat penal pentru omor din culpă.
Potrivit purtătorului de cuvânt a IPJ Olt, Claudia Radu, vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de o căruţă nesemnalizată corespunzator, care circula în faţa sa, şi a intrat în coliziune cu aceasta.
Paul Stănescu, președintele CJ Olt, a explicat că vicepreședintele se întorcea de la o inspecție a unui drum aflat în lucru și mașina a luat-o „ca să nu ruginească în parcare”. Mașina cu care s-a produs accidentul a fost achiziționată din fonduri europene, în cadrul unui program transfrontalier de gestionare a situațiilor de urgență. www.promptmedia.ro