123797 – 29102013 – Procurorii si judecatorii le vor preda educatie civica elevilor din clasele a VII-a si a VIII-a, urmand sa ii invete notiuni simple despre justitie, in cadrul unui proiect comun al Ministerelor Justitiei si al Educatiei, spune ministrul Robert Cazanciuc.
Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marti, la Cluj Napoca, ca procurorii si judecatorii vor preda ore de educatie civica elevilor din clasele a VII-a si a VIII-a, in cadrul unui proiect comun al ministerului pe care il conduce si al Educatiei, potrivit Ziare.com.
Potrivit ministrului, vor fi predate notiuni simple, de baza, legate de justitie.
„Vor invata ce inseamna o norma, ce consecinte sunt pentru nerespectarea unor norme, in masura in care poti sa ai acest dialog la clasa a VII-a sau a VIII-a.
In cadrul unor ore de educatie civica, unde se vorbeste despre organizarea societatii, cu siguranta putem vorbi si despre justitie”, a afirmat Cazanciuc.
Conform acestuia, profesorii vorbesc deja la cursuri despre aceste aspecte, insa elevii ar putea intelege mai bine justitia si consecintele nerespectarii unor reguli daca invata notiunile de la judecatori si procurori.
Proiectul va incepe dupa semnarea unui protocol intre cele doua ministere, iar judecatorii si procurorii care vor preda educatia civica vor fi voluntari.
Robert Cazanciuc a participat, marti, la Cluj-Napoca, la conferinta intitulata „Eficientizarea si degrevarea actului de justitie”, care reuneste inalti oficiali ai Ministerului de Justitie, profesionisti din magistratura, avocati, consilieri juridici si mediatori. – www.promptmedia.ro