Acasă Politic Bucuresti: Reuniune dedicata cooperarii politienesti in Europa de Sud-Est

Bucuresti: Reuniune dedicata cooperarii politienesti in Europa de Sud-Est

DISTRIBUIȚI

123554 – 18102013 – Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a participat vineri la lucrările celei de a X-a Reuniuni a Comitetului de Miniştri al Convenţiei de Cooperare Poliţienească pentru Europa de Sud-Est.

Manifestarea a fost organizată la Bucureşti sub egida Preşedinţiei austriece în exerciţiu a Convenţiei şi a reprezentat un nou moment de vârf al cooperării foarte bune în domeniul afacerilor interne cu partenerii austrieci, precum şi cu ceilalţi membri ai Convenţiei – Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Republica Moldova şi statele din Balcanii de Vest, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Pe agenda reuniunii s-au regăsit aspecte importante privind cooperarea regională, din perspectiva asigurării unui spaţiu de securitate, libertate şi justiţie în arealul sud-est european.

Prin găzduirea la Bucureşti a Comitetului de Miniştri al Convenţiei, România a reiterat sprijinul său pentru consolidarea statului de drept în ţările din Balcanii de Vest şi Republica Moldova, respectiv pentru apropierea acestora de Uniunea Europeană.

Convenţia de Cooperare Poliţienească pentru Europa de Sud – Est (PCC–SEE) este un instrument juridic de cooperare regională care a fost semnat, la nivelul miniştrilor de interne ai părţilor contractante, la 5 mai 2006, la Viena.

Statele membre ale Convenţiei de Cooperare Poliţienească pentru Europa de Sud-Est sunt Austria, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia şi Ungaria. Intrarea în vigoare a Convenţiei a avut loc la data de 11 iulie 2008.

Scopul Convenţiei îl reprezintă “întărirea cooperării poliţieneşti în Balcanii de Vest, pe o bază juridică, prin adaptarea la specificul regional a prevederilor legale în materie şi a practicilor în domeniu, utilizate de către statele europene”. În fapt, aceasta reprezintă o cooperare „de tip SCHENGEN”, bazată pe modelele de conlucrare poliţienească consacrate prin Convenţia Schengen.

România, prin MAI, a asigurat preşedinţia rotativă a Convenţiei de Cooperare Poliţienească pentru Europa de Sud-Est în semestrul I al anului 2012. Austria deţine preşedinţia în exerciţiu a PCC-SEE în semestrul II 2013.

Comitetul de miniştri este forul de conducere al PCC-SEE în care se adoptă decizii strategice pentru cooperarea sub egida Convenţiei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.