123553 – 18102013 – Traficul rutier va fi restricționat, sâmbătă şi duminică, pe mai multe bulevarde şi străzi din centrul Capitalei, pentru desfăşurarea unor evenimente sportive.
Astfel, pe 19 octombrie, în scopul desfăşurării în condiţii de securitate a manifestării „Via Sport” se vor realiza următoarele restricţii de circulaţie: Şos. Kiseleff, între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, inclusiv arterele care se intersectează cu aceasta în intervalul orar 9.00-18.00; Calea Victoriei, între bd. Regina Elisabeta şi Splaiul Independenţei, inclusiv arterele care se intersectează cu aceasta, cu asigurarea traversării pentru autovehiculele dinspre str. Doamnei către str. Eforiei în intervalul orar 9.00-18.00.
De asemenea, în data de 20 octombrie, în scopul desfăşurării în condiţii de securitate a unui cros se vor realiza următoarele restricţii de circulaţie: Bd. Constantin Prezan (ambele sensuri) între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle în intervalul orar 9.30 – 10.30.
Conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu maximă atenţie în zonele de mai sus menţionate şi să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor şi a marcajelor rutiere. – www.promptmedia.ro