123278 – 08102013 – Procurorii DNA – Serviciul teritorial București au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Stelică Tănase, ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Călăraşi – Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită, ambele în formă continuată (câte două acte materiale), şi a lui Vasile Gîdea, comisar şef al Comisariatului Judeţean Călăraşi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, pentru complicitate la trafic de influenţă și complicitate la dare de mită, ambele în formă continuată (câte două acte materiale)
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada august-septembrie 2013, Stelică Tănase a pretins de la administratorul unui grup de firme cu activitate în domeniul agricol (denunțător), în două rânduri, prin intermediar, sumele de 100.000 euro, respectiv 40.000 de euro pentru a interveni pe lângă directorul executiv adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Călărași (denunțător), pretinzând că are influență asupra acestuia și că îl poate determina să facă anumite demersuri care ar favoriza grupul de firme respectiv. Concret, în schimbul sumei de 100.000 euro, intervenția viza anularea, de către APIA, a unui prejudiciu rezultat din încasarea nelegală, de către grupul de firme al administratorului, a sumei de aproximativ 5.000.000 euro sub formă de subvenție pentru perioada 2007-2011. În schimbul sumei de 40.000 de euro, intervenția viza eliberarea a trei adeverințe pentru grupul de firme al administratorului, din care să rezulte că acestea nu au debite, astfel încât firmele să obțină un credit bancar de aproximativ 920.000 de euro, reprezentând 90% din cuantumul de 110 euro/ha (plata unică pe suprafața agricolă finanțată de Uniunea Europeană – SAPS), deși două dintre firme nu îndeplineau condițiile de eligibilitate. Toate aceste demersuri au fost efectuate cu sprijinul lui Vasile Gîdea. Sumele de bani pretinse urmau a fi împărțite între Tănase, Gîdea şi persoana intermediară.
În aceeași perioadă, Tănase l-a ajutat pe administratorul grupului de firme să îi ofere, cu titlu de mită, directorului executiv adjunct al APIA Călărași, o parte din sumele pretinse anterior, respectiv 50.000 de euro și 10.000 de euro, în scopul soluționării litigiilor existente între grupul de firme coordonat de administrator și APIA Călărași, în sensul arătat mai sus. Sumele de bani nu au mai fost remise.
Pe 13 septembrie 2013, Curtea de Apel București, la cererea procurorilor, a dispus arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a lui Tănase şi a lui Gîdea.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel București. – www.promptmedia.ro