123341 – 10102013 – Guvernul vrea sa promoveze descentralizarea in regim de urgenta, a declarat, la RFI Romania, vicepremierul Liviu Dragnea. El apreciaza ca „si ordonanta de urgenta si proiect de lege in procedura de urgenta pot fi variante foarte bune”. Dragnea se teme ca exista riscul ratarii unui an, daca se alege o procedura obisnuita.
Liviu Dragnea vrea ca proiectul descentralizarii sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2014: „Intentia noastra este ca in foarte scurt timp, respectiv o saptamana-doua sa finalizam ultimele discutii si sa convenim asupra ultimelor nuante, sa avem si textul de act normativ la nivel de articol, in asa fel incat bugetul de stat pe anul viitor sa tina cont si de aceste descentralizari”.
„Inca n-am convenit asupra formei in care s-o promovam, am luat-o gospodareste, ca sa zic asa. Intai a fost decizia in USL, colegii de la PNL sa vina la minister si sa discutam, am facut un pas important ca am convenit asupra competentelor care se transfera si acum urmeaza sa stabilim metoda prin care o promovam. Trebuie sa gasim o modalitate procedurala, prin care pana la 1 ianuarie actul normativ sa fie in vigoare”, precizeaza vicepremierul.
Liviu Dragnea crede ca „si ordonanta de urgenta si proiect de lege in procedura de urgenta pot fi variante foarte bune. Cred ca o procedura obisnuita ne duce peste 1 ianuarie si ratam un an”. – www.promptmedia.ro