Acasă Politic Studiu: România, locul 90 la fericire

Studiu: România, locul 90 la fericire

DISTRIBUIȚI

 122497 – 10092013 – Moldovenii îi depășesc pe ruși și pe români la capitolul fericire. Cel puțin asta reiese din Raportul „World Happiness Report“ pe 2013, publicat luni de Earth Institute din cadrul Universităţii Columbia, potrivit căruia, cei mai fericiţi oameni din lume sunt nordicii.

Cele mai fericite ţări din lume sunt în nordul Europei: Danemarca, Norvegia, Elveţia, Olanda şi Suedia, au constatat specialiştii, în timp ce Rwanda, Burundi, Republica Centrafricană, Benin şi Togo – toate situate pe continentul african – se află pe ultimele locuri ale clasamentului, relatează CNN.

Statele Unite se clasează pe locul al 17-lea, în spatele Canadei (locul 6), Australiei (locul 10), Israeului (11), Emiratelor Arabe Unite (14) şi Mexicului (16), potrivit Earth Institute. Raportul clasează Marea Britanie pe locul 22 între cele mai fericite naţiuni din lume, Franţa pe 25, Germania pe locul 26, Japonia pe locul 43, Rusia pe 68 şi China pe 93. România se află pe locul 90, cu o medie de 5.033, în spatele Cehiei (locul 39), Poloniei (locul 51), Republicii Moldova (locul 53), Croaţiei (locul 58), Albaniei (locul 62), Belarusului (locul 66), Greciei (locul 70) şi chiar Libiei (78), Pakistanului (81) şi Kosovo (locul 83).

Grecia, Italia, Portugalia şi Spania au coborât dramatic în clasament din cauza impactului crizei din zona euro, în timp ce Egiptul Myanmarul şi Arabia Saudită au înregistrat scăderi din cauza recentelor probleme politice şi civile. Egiptul a avut cea mai mare scădere a nivelului de fericire. Pe o scară de la 1 la 10 – 10 fiind nivelul cel mai ridicat de fericire -, Egiptul obţine o medie de 4,3 în 2012, comparativ cu 5,4 în 2007. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.