Acasă Politic București: Taxe noi pentru servicile consulare

București: Taxe noi pentru servicile consulare

DISTRIBUIȚI

122483 – 10092013Noile taxe percepute pentru serviciile consulare pe teritoriul României au intrat în vigoare de ieri. Au fost modificate atât tarifele pentru serviciile consulare, cât şi serviciile pentru care se aplicau aceste taxe. Mai exact, noile modificări stabilesc tarife şi pentru eliberarea documentelor de călătorie, nu doar pentru eliberarea paşapoartelor.

Noul act normativ modifică şi taxele aplicate pentru acordarea de vize de intrare şi drept de şedere cetăţenilor străini care vin în România. Pentru eliberarea unei vize de tranzit în punctele de trecere a frontierei de stat, un cetăţean străin va plăti echivalentul a 60 de euro. Aceeaşi sumă o va plăti şi persoana care doreşte să i se elibereze o viză de scurtă şedere în punctele de trecere a frontierei. De asemenea, prelungirea dreptului de şedere temporară va costa 120 de euro, în timp ce acordarea dreptului de şedere pe termen lung – 128 de lei româneşti. Conform actului normativ, taxele pentru serviciile sus-menţionate se pot plăti ulterior îndeplinirii serviciilor respective. Mai mult, în cazul taxelor al căror cuantum este stabilit în euro sau în altă monedă străină, se încasează echivalentul în lei, la cursul de schimb al BNR la data efectuării plăţii. Aceste excepţii vin în condiţiile în care documentul stabileşte că taxele se plătesc, anticipat, în lei românești. 

În acelaşi timp, au fost modificate şi tarifele pentru serviciile privind cetăţenia. Astfel, acordarea cetăţeniei române va fi taxată cu 191 de lei românești, faţă de 187,5 de lei, tarif aplicat până în prezent.

În schimb, pentru renunţarea la cetăţenia română, taxa rămâne neschimbată – 600 de lei. În acelaşi timp, noul act normativ nu mai cuprinde serviciile de clarificare a cetăţeniei române, restabilirea domiciliului unui cetăţean român în România şi stabilirea domiciliului unui cetăţean străin în România, pentru care se aplicau tarife cuprinse între 25 şi 124,5 lei românești.

Pe de altă parte, se scumpesc serviciile de identificare a persoanelor pe teritoriul României, ajungând la 35 de lei. În plus, pentru eliberarea de adeverinţe şi alte servicii prestate de autorităţile competente, se va percepe o taxă de 22 de lei românești, faţă de 19 lei până în prezent.

Noile reglementări stabilesc că sunt scutite de taxe nu doar serviciile privind eliberarea valabilităţii paşaportului şi înregistrarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române, ci şi înregistrarea cererilor de acordare a cetăţeniei române, eliberarea certificatului de cetăţenie ulterior depunerii jurământului de credinţă pentru acordarea/redobândirea cetăţeniei române, eliberarea la frontieră a vizelor de intrare în România.www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.