123091 – 01102013 – Ministrul Economiei Varujan Vosganian a fost audiat în comisia juridică a Senatului, pentru a da explicaţii în legătură cu acuzaţiile de subminare a economiei naţionale formulate de procurori. Comisia a dat aviz negativ pentru începerea urmăririi penale a acestuia, susține un senator liberal.
În comisia juridică au fost 5 voturi „pentru” și 5 „împotrivă”. Potrivit senatorului Cătălin Boboc, citat de Digi 24, acest vot echivalează cu un aviz negativ, pentru că nu au fost întrunite cele șase voturi necesare unui aviz pentru începerea urmăririi penale.
Comisia juridică trebuie să întocmească un raport, care va merge în plenul Senatului. Dacă senatorii vor realiza în timp util acest document, o decizie ar putea fi formulată săptămâna viitoare.
În cursul zilei de marţi, Varujan Vosganian şi-a prezentat punctul de vedere în faţa Comisiei juridice a Senatului.
„Am pledat pentru faptul că ceea ce am întreprins în 2008 era responsabilitatea mea de ministru, care este obligat să rezolve chestiunile sociale și să slujească în interesul de ansamblu al economiei. Am considerat că ceea ce a menționat procurorul de caz este un gest de dispreț la adresa Senatului”, a declarat ministrul Economiei.
Varujan Vosganian le-a mulțumit, la ieșirea de la comisia juridică, membrilor Baroului și profesorilor de la Facultatea de Drept care l-au ajutat.
La începutul lunii septembrie, Parchetul General a cerut Senatului să-i ridice imunitatea ministrului liberal, cercetat în dosarul Romgaz.
În acelaşi dosar, este anchetat şi fostul ministru democrat-liberal al Economiei, Adriean Videanu. Procurorii au pus sechestru asupra averii acestuia.
Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.
Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale. – www.promptmedia.ro