– 118247 – 03042013 – Inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud au reţinut, miercuri, jucării contrafăcute cu valoare estimată de 293.000 euro, ca urmare a controlului efectuat asupra unui container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în Bucureşti.
Inspectorii vamali au reţinut diferite tipuri de maşinuţe din plastic inscripţionate Kart şi Disney, păpuşi din plastic cu însemnele Princess, jocuri de societate Monopoly şi Barbie, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor respective. – www.promptmedia.ro