– 118230 – 03042013 – Oana Schmidt-Haineala va fi numita procuror sef la DNA, iar Daniel Morar la Parchetul General, sustine ministrul delegat Dan Sova.
„Miza sectiei de procurori a CSM-ului de astazi (marti – n. r.) in a respinge ideea de a numi ministrul interimar al Justitiei procurori direct, cum prevede legea, si cerinta de a aplica o procedura care este data de CSM, eu pot sa va spun, ca in urma acestei proceduri aplicate procurorul general selectionat va fi domnul Daniel Morar si procurorul sef al DNA va fi doamna Haineala, independent de vointa oricarui ministru al Justitiei”, a declarat Sova, marti seara, la Realitatea TV.
Ministrul delegat a adaugat ca CSM isi asuma un rol legislative pe care nu il are prin procedura pe care vrea sa o promoveze, acela de a desemna procurori.
„Prin procedura, asa cum e facuta astazi si aplicata, cei doi procurori care ajung sa fie nominalizati, fara interventia Ministerului Justitiei, sunt domnul Morar la Parchetul General si doamna Haineala la DNA”, a continuat Dan Sova.
Premierul Ponta, care ocupa si functia de ministru interimar al Justitiei, a anuntat, marti, la finalul sedintei CSM ca nu mai desemneaza procurorul general si procurorul sef al DNA, in urma deciziei reprezentantilor procurorilor, care sustin demararea unei noi proceduri de selectie, transparente. El a precizat ca acela care va face nominalizarile va fi noul ministru al Justitiei, al carui nume va fi desemnat miercuri de PNL. – www.promptmedia.ro