– 116689 – 06022013 – Europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, a primit răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă privind modul în care Comisia Europeană poate sprijini eforturile administraţiilor locale şi regionale la implementarea aşa-ziselor „planuri de ieşit din iarnă”, pentru asigurarea de locuinţe pentru persoanele fără adăpost şi cu condiţii precare de locuit, mai ales în cazul familiilor cu copiii.
Executivul european precizează că, deşi acest domeniu ţine de competenţa statelor membre, Comisia le ajută pe acestea din urmă în diverse moduri.
Astfel, „Comisia va prezenta în curând pachetul privind investiţiile sociale, care, printre altele, va cuprinde un document de lucru al serviciilor sale referitor la lipsa de adăpost. În plus, în data de 1 martie 2013, preşedinţia irlandeză va organiza o reuniune ministerială informală pentru a discuta problema lipsei de adăpost în Europa”, se arată în răspunsul comisarului european pentru muncă şi afaceri sociale, László Andor.
Uniunea cofinanţează o serie de măsuri, în special prin intermediul fondurilor structurale. Fondul european de dezvoltare regională şi Fondul social european sprijină o amplă gamă de măsuri în domeniul accesului la locuinţe şi al incluziunii sociale, mai menţionează comisarul Andor în răspunsul transmis deputatului român.
Potrivit documentului citat, în octombrie anul trecut, Comisia a propus crearea unui Fond de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane, menit să sprijine în special programele naţionale prin furnizarea de alimente sau bunuri de bază persoanelor fără adăpost, concomitent cu o serie de măsuri însoţitoare în vederea incluziunii sociale a acestora.
Programul Progress a oferit sprijin financiar ONG-urilor de la nivelul UE (cum ar fi Dynamo International, PICUM şi FEANTSA) care apără interesele persoanelor fără adăpost. Acest program a sprijinit şi proiectele de experimentare a politicilor transnaţionale pentru persoanele fără adăpost (precum HOPE in stations şi Housing First). Programul UE pentru schimbări sociale şi inovare socială, propus să urmeze programului Progress, va continua să profite de pe urma acestor rezultate, se mai spune în răspunsul transmis de Comisia Europeană deputatului european Viorica Dăncilă. – www.promptmedia.ro