– 116699 – 06022013 – Europarlamentarul Corina Creţu, vicepresedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, a solicitat Consiliului si Comisiei Europene sa propuna, joi, un buget european intemeiat pe viziunea pozitiva a stimularii cresterii economice. „Austeritatea nu a ajutat deloc Europa, doar a
agravat criza si a accelerat deteriorarea nivelului de trai al cetatenilor. Masurile anti-recesiune s-au bazat doar pe reducerea cheltuielilor, ceea ce a afectat grav consumul, productia si locurile de munca”, a declarat Corina Cretu in interventia scrisa depusa in marja dezbaterilor de la Strasbourg, premergatoare reuniunilor Consiliului European din 7 si 8 februarie. Vicepresedintele socialist a avertizat ca un buget bazat pe optiunea ingusta a austeritatii are toate sansele sa fie respins de Parlamentul European.
Vicepresedintele PSD a pledat pentru un cadru financiar multianual al Uniunii Europene care sa vina in ajutorul cetatenilor loviti de efectele crizei si de repartizarea injusta si disproportionata a poverii masurilor de austeritate. „Bugetul UE pentru urmatorii sapte ani fie va avea un rol determinant in continuarea si aprofundarea integrarii europene, fie va marca esecul proiectului comunitar”, a subliniat Corina Cretu, cerand statelor membre si Comisiei Europene mai multa grija si eficienta in incurajarea cresterii economice si a crearii de locuri de munca. Europarlamentarul roman a precizat ca, o data cu masurile de solidaritate sociala, sunt necesare solutii pentru reducerea decalajelor intre statele membre.
„O Uniune Europeana falimentara economic nu are cum sa ramana unita. Lipsa de solutii a Dreptei europene este evidenta, amputarea fiscala si-a aratat limitele, asadar acum e nevoie de instrumente concrete de actiune pentru a combate problemele economice si sociale cele mai dificile, asa cum este programul prin care se vor aloca mai multe miliarde de euro combaterii somajului in randul tinerilor, anuntat ieri de presedintele Consiliului sub presiunea Socialistilor Europeni”, a atras atentia Corina Cretu. – www.promptmedia.ro