Acasă Politic Moneda aniversara dedicata Columnei lui Traian

Moneda aniversara dedicata Columnei lui Traian

DISTRIBUIȚI

117163 – 22022013 – Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 25 februarie 2013, o monedă din aur dedicată împlinirii a 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian.

Moneda aniversară are valoarea nominală 100 lei şi greutatea de 6,452 grame.

Aversul prezintă o compoziţie reprezentând partea superioară a Columnei lui Traian, iar în plan secund un detaliu de pe aceasta; inscripţia „Romania“, valoarea nominală „100 lei“, stema României şi anul de emisiune 2013.

Reversul redă o compoziţie reprezentând partea inferioară a Columnei lui Traian, suprapusă peste un detaliu al acesteia conţinând inscripţia de la baza columnei; silueta monumentului şi inscripţia „Columna lui Traian“.

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 de exemplare.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare, este de 1.700 lei/buc.

Moneda aniversară are putere circulatorie pe teritoriul României.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestei monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.