– 116991 – 17022013 – Secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Bogdan Tohăneanu s-a întâlnit, la Madrid, cu subsecretarul de stat, directorul general al Direcţiei Generale de Relaţii Internaţionale şi Străini, Carlos de Abella y de Arístegui, în contextul vizitei oficiale pe care acesta a efectuat-o în Spania.
Pe agenda reuniunii au avut loc discuţii privind dezvoltarea cooperarii româno-spaniole în domeniul afacerilor interne, evoluţia procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen şi intensificarea cooperării poliţieneşti pentru combaterea criminalităţii organizate, potrivit unui comunicat al MAI.
Cu acest prilej oficialul român a prezentat evoluţia procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen, manifestându-şi speranţa că statele membre vor lua o decizie favorabilă României cu ocazia Consiliului JAI din data de 7 martie 2013.
La rândul său, Carlos de Abella y de Arístegui a reiterat susţinerea pentru adoptarea unei decizii favorabile părţii române în martie 2013, în contextul aderării României la Spaţiul Schengen. – www.promptmedia.ro