– 116661 – 05022013 – Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi cu sprijinul acordat de structurile specializate din cadrul D.G.A., au organizat şi realizat, în Bucureşti, prinderea în flagrant a unui inspector în cadrul Autorităţi Rutiere Română (ARR), cu ocazia primirii sumei de 1.000 lei de la un investigator D.G.A., pentru eliberarea, în regim de urgenţă, a unui card digital tip tahograf, necesar conducătorilor auto profesionişti.
Anterior, la data de 1 februarie 2013, acesta a mai primit de la investigator suma de 1.000 lei, pretinsă prin virament bancar.
La data de 25 ianuarie 2013, la S.J.A. Dolj au fost depuse denunţurile a două persoane care sesizau că inspectorul ARR le-a pretins diverse sume de bani pentru eliberarea, în regim de urgenţă, a cardurilor digitale pentru care au virat în conturile puse la dispoziţie de făptuitor 2.300 lei, respectiv 500 lei.
Ca urmare a actelor de procedură penală desfăşurate, procurorul de caz a dispus realizarea flagrantului, învinuitul fiind dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată. – www.promptmedia.ro