– 116788 – 10022013 – Europarlamentarul PDL Cristian Preda le cere colegilor săi din alte grupuri politice din Parlamentul European să voteze bugetul UE.
”Salut consensul în privinţa cadrului financiar multi-anual 2014-2020, realizat în Consiliul European ţinut joi şi vineri.
Creşterea părţii care revine României e o surpriză plăcută, mai ales în condiţiile diminuării sumei totale alocate pentru următorii 7 ani, cu circa 34 de miliarde, comparativ cu perioada corespondentă anterioară. Această propunere va veni în Parlamentul European. O voi vota, fiindcă nu pot să refuz un buget care da o şansă dezvoltării României”, scrie Cristian Preda pe blogul personal.
Cristian Preda precizează că apelul său „e justificat de intervenţia nefericită a premierului, care a criticat realizarea unui consens în privinţa bugetului”.
Totodată Cristian Preda şi-a exprimat speranţa ca premierul Victor Ponta să nu ceară membrilor PSD şi PNL, „din motive politicianiste sau urmând directivele Internaţionalei Socialiste”, blocarea unui buget ”favorabil României”. – www.promptmedia.ro