– 117125 – 21022013 – Regionalizarea nu trebuie să se facă în pripă, fiind nevoie de studii temeinice şi de o amplă consultare a populaţiei înainte de luarea unor decizii. “USL reuşeşte o nouă performanţă, va crea un super baron regional, care va conduce regiunea, iar regionalizarea înţeleasă de USL va duce, practic, la baronizarea României.
Baronizarea se face prin crearea acestei noi funcţii de preşedinte de Consiliu Regional, votat de baronii existenţi în judeţe. Acest super baron nu va face altceva decât să fie la bunul plac al preşedinţilor de consilii judeţene, al primarilor de mari municipii şi nu va reprezenta voinţa oamenilor. USL se pregăteşte să împartă România între PSD şi PNL. Poziţia PDL este de a nu se face în pripă regionalizarea ţării, fiind nevoie de studii temeinice şi de o amplă consultare a populaţiei înainte de luarea unor decizii”, a spus senatorul PDL Alin Tişe, care susţine că proiectul cu opt regiuni, pe structura actualelor regiuni de dezvoltare, este „o greşeală”.
Guvernul a decis începerea acţiunilor aferente procesului de regionalizare-descentralizare în România, printr-un memorandum avizat în şedinţa de marţi.
Ministrul Administraţiei, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat recent că proiectul oficial de regionalizare şi descentralizare al Guvernului va fi prezentat după ce vor fi finalizate toate discuţiile cu toate mediile politice, sociale, academice, ONG-uri, respectiv după ce vor fi finalizate dezbaterile la nivel local, în judeţe, în regiunile de dezvoltare actuală şi după ce se va finaliza tot pachetul de proiecte de acte normative şi cadrul instituţional necesar pentru regionalizare şi descentralizare.
România va avea opt regiuni – Bucureşti-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest, Sud şi Sud-Est – care vor avea competenţe exclusive sau partajate cu cele ale statului, un buget multianual şi un preşedinte, în fruntea unui consiliu regional, potrivit proiectului Legii privind regiunile. Proiectul prevede că teritoriul naţional al României este împărţit în 8 regiuni, cu reşedinţele la Bucureşti, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Brăila, Timişoara, Craiova, Călăraşi, iar fiecare regiune este formată din două sau mai multe judeţe. Regiunile prevăzute de proiect sunt: Regiunea Bucureşti-Ilfov – municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu reşedinţa în municipiul Bucureşti; Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, cu reşedinţa în municipiul Alba Iulia; Regiunea Nord-Est – judeţele Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, cu reşedinţa în municipiul Piatra Neamţ; Regiunea Nord-Vest: judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, cu reşedinţa în municipiul Cluj-Napoca; Regiunea Vest: judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, cu reşedinţa în municipiul Timişoara; Regiunea Sud-Vest: judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj, cu reşedinţa în municipiul Craiova; Regiunea Sud: judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman, cu reşedinţa în municipiul Călăraşi; Regiunea Sud Est: judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, cu reşedinţa în municipiul Brăila. – www.promptmedia.ro