– 117129 – 21022013 – Istoria Zilei Internaţionale a Limbii Materne este una de dată recentă şi îşi are originea în decizia UNESCO din anul 1999 care a stabilit ca anual, la data de 21 februarie, să se celebreze la nivel internaţional dreptul diferitelor grupuri etnice, în special al celor minoritare, de a-şi folosi limba maternă, reaminteşte Angel Tîlvăr, preşedintele Comisie de Învăţământ din Camera Deputaţilor.
Decizia UNESCO a fost inspirată de Ziua Mişcării pentru Limbă, zi dedicată de statul Bangladesh comemorării tragicelor evenimente din ziua de 21 februarie a anului 1952. În acea zi, studenţii de la Universitatea din Dacca au manifestat pentru recunoaşterea limbii bengali ca una dintre limbile vorbite pe teritoriul Pakistanului, pe atunci Bangladeshul fiind doar o provincie a acestui stat. Cum legile pakistaneze recunoşteau existenţa unei singure limbi, limba urdu, s-a ajuns rapid la violenţe între manifestanţi şi forţele de represiune, acestea din urmă făcând uz de focuri de armă, soldate cu uciderea unui important număr de studenţi. Aşadar, începând din 21 februarie 2000, statele membre UNESCO şi-au propus să contribuie, prin protejarea dreptului de folosire a limbii materne, la protecţia, revigorarea şi promovarea bogatei diversităţi culturale care caracterizează lumea contemporană. Iniţiativa UNESCO este, neîndoielnic, una lăudabilă, deoarece limba maternă a fiecărui grup etnic aparţine moştenirii culturale a întregii umanităţi, mărturia unor culturi şi civilizaţii de multe ori milenare. Limbile vorbite de fiecare etnie în parte reprezintă mărturia vie a evoluţiei noastre ca specie inteligentă, de altfel singura specie inteligentă din Universul cunoscut. Din nefericire, potrivit statisticilor, mai mult de jumătate din numărul total al limbilor vorbite la scară planetară se află în pragul dispariţie, iar omenirea nu-şi poate permite să asiste impasibilă la acest fenomen deoarece pierirea oricărei limbi afectează, uneori iremediabil, înţelegerea trecutului nostru comun şi, pe cale de consecinţă, prefigurarea corectă a viitorului. Dispariţiile cele mai frecvente ale limbilor vorbite la un moment dat se produc, în special, atunci când vorbitorii acestora sunt împiedicaţi să mai gândească în limba respectivă, acesta fiind cazul tipic al asimilării etnice. Aşadar, odată cu dispariţia unei limbi, dispare o întreagă etnie şi prin aceasta, o întreagă cultură şi civilizaţie. Din fericire, cel puţin în ultimii ani, organismele internaţionale, dar şi fiecare stat în parte au devenit, se pare, mult mai conştiente de pericolul pe care aceste fenomene nefaste îl reprezintă pentru moştenirea culturală comună, iar celebrarea anuală a Zilei Internaţionale a Limbii Materne reprezintă doar unul dintre multele exemple în acest sens. Nu doar comunitatea internaţională, ci şi fiecare popor, naţiune sau grup etnic au dreptul şi, în egală măsură, obligaţia de a-şi proteja atât propria limbă, cât şi limbile celorlalte etnii cu care interacţionează. Statul român, în calitatea sa de membru al Uniunii Europene şi profund fidel principiului unităţii în diversitate, respectă drepturile grupurilor etnice de pe teritoriul său de a-şi conserva şi a-şi promova propriile tradiţii culturale şi propria limbă, propria identitate etnică. Din acest punct de vedere, România poate fi considerată un adevărat model la nivel internaţional. Totuşi, poate că ar trebui intensificate eforturile întreprinse în favoarea etnicilor români cetăţeni ai altor state, pentru a putea, la rândul lor, să îşi conserve propria lor identitate culturală, evitând pericolul de a fi asimilaţi etnic. În calitatea mea de deputat şi de preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor salut decizia UNESCO de a stabili ca anual, la data de 21 februarie, să fie celebrat, la nivel internaţional, dreptul grupurilor etnice, în special, al celor minoritare, de a-şi folosi limba maternă, declară Tîlvăr.. – www.promptmedia.ro
